Este iarnă, este frig, doar la mine în suflet este cald şi bine. De ce? Fiindcă se apropie Crăciunul, cea mai frumoasă sărbătoare din an pentru mine. Este momentul în care sufletul meu stă la căldură, se bucură de nemaipomenitele raze ale soarele ce vin dinspre sufletele celor dragi mie. Este perioada când sufletul meu se simte cel mai bine, este cel mai fericit. El nu mai simte frigul, pentru el nu se apropie iarnă cu fulgii ei mari de nea, pentru el vine vara, cu căldura ei minunată ce îţi dă un chef nebun de distracţie şi de voie bună.
E vară în sufletul, e o vară specială pe care o aştept an de an. Mă voi bucura de ea nu stând în grădină printre parfum de trandafiri, nici printre valurile mării, mă voi bucura de ea împodobind din nou bradul cu cei dragi sufletului meu, ascultând colinde şi aşteptându-l nerăbdătoare pe Moşul care cu siguranţă va veni cu tolba lui plină de cadouri frumoase.
Ce vară frumoasă e în sufletul meu, o vară cu totul aparte, căci ori de câte ori sufletul meu se bucură de căldura puternică ce se revarsă din sufletele celorlalţi, el o simte. Este absolut minunat să ai parte de astfel de momente, să simţi vara din sufletul tău şi să te poţi bucura de ea, aşa cum se cuvine.
E iarnă afară, dar este o vară superbă în sufletul meu…