La poarta de alamă a sorții
Am bătut
În visul meu de vară
Dar nimeni n-a vrut să-mi răspundă.
Am vrut să aflu ce-mi mai hărăzește
Dar ferecată ea era
Cu-un lacăt fermecat ca într-o poveste.
Mi-am aruncat o privire peste ea
Dar nimic nu am putut observa
Căci totul era învăluit
Într-un văl de ceață deasă
Și într-o tăcere de mormânt.
În fața porții eu însă am zărit
Un drum plin de lumini ce străluceau
Precum o fac stele pe cer
Și deodată am auzit
O voce ce din neant
Mi-a șoptit suav:
Pe poarta sorții tu nu poți intra
Căci niciun om nu poate ști
Ce soarta lui îi pregătește
Dar pe drumul vieții tu poți merge
Pentru a descoperi
Ce soarta deja ți-a pregătit.
Cu teamă am pornit
Pe drumul luminat
Ce mi s-a spus că este drumul vieții
Am rătăcit
Printre suișuri și coborâșuri
Am căzut, m-am rănit
Dar m-am ridicat
Am continuat drumul de piedici plin
Am descoperit frumusețea lui
Am învățat să-l iubesc cu bune și cu rele
Alături de cei pe care soarta mi i-a scos în cale
M-am format ca om
Apoi, am încercat să mă întorc la poarta de alamă a sorții
Să bat iar la ea
În visul meu de vară
Dar soarta m-a oprit din nou,
De data aceasta trezindu-mă
Din visul meu de vară
Mereu neîmplinit…