Sufletul un veşnic trubadur
Un cântec şi-a dorit dintotdeauna vieţii
Să-i compună
Şi într-o zi pe-nserat
Când luna de mii de stele-nconjurată
Lui de pe cer îi zâmbea şi-l îndemnă
Să facă ce-şi dorea
El adună laolaltă gândul, speranţa şi iubirea
Şi o orchestră de-ndată el formă
Măreţul gând pe post de dirijor el a ajuns
Visului un contrabas lui i s-a dat
Speranţa o vioară a luat
Iubirea la pian s-a aşezat
Şi dintr-o dată a-nceput să răsune
De s-au auzit până la cer
Acorduri duioase de vis, speranţă şi iubire
Închinate vieţii
De către sufletul care-i
Un veşnic îndrăgostit de regina sa
Ce nu se satură niciodată
Să cânte şi să o încânte
Visând, sperând şi iubind…