Rostul nostru îl ştim cu toţii
Ne naştem
Trăim
Şi murim.
În aparenţă totul e atât de simplu
Dincolo de aparenţe însă
Nimic nu mai e simplu
Fiindcă aici intră în scenă
Destinul omului
Un regizor cu talent
Căruia mult îi mai place
Spectacolul numit Viaţă să îl regizeze
Şi cum să nu îi placă
Când Viaţa e un spectacol grandios
În care noi, oamenii, avem rolul principal
Şi-n care nimic nu e ceea ce pare.
E un spectacol pe care
Destinul îl regizează după bunul plac
Iar noi, actorii, îl jucăm
Nu oricum, ci ascultând
De preţioasele lui indicaţii.
Astfel, noi zi de zi purtăm
Felurite măşti
Care de care mai pompoase.
Cădem
Ne ridicăm
Plângem
Râdem
Ne luptăm
Cu tot ceea ce ne iese-n cale
Ne jucăm, ne distrăm
Căutăm printre speranţe
Visurile noastre măreţe
Şi iubirea s-o cunoaştem
Pentru a descoperi fericirea
Ne lăsăm purtaţi de valurile vieţii
De vântul tinereţii
Ce ne urcă pe aripile timpului
Necruţător cu clipele ce ni le ia
Şi aşa ne jucăm rolul
Spunându-ne replicile
Uneori clar şi răspicat
Alteori cu durere în glas
Dar este un rol ce l-am juca mereu
Şi azi şi mâine şi poimâine…
Dar cum Viaţa nu e un spectacol oarecare
Atunci când ne aşteptăm mai puţin
Când avem impresia că ştim al nostru rol pe dinafară
Regizorul strigă Stop!
Şi spune hotărât:
Spectacolul s-a încheiat
E timpul să ne despărţim…
A fost frumos…
Dar rolul vostru aici s-a terminat
De-acum voi pe drumul veşniciei veţi porni
Drumul sfânt plin de lumină divină
Rămas bun, sufletelor!