Mi-e sete de linişte
Şi-ncet aş vrea să-i sorb tăcerea
Din ceaşca timpului,
Pe care s-o cuprind cu ambele mâini,
Şi s-o apropii de sufletul
Ce aşteaptă cu înfrigurare
Măcar un strop din ea şi el să soarbă.
Mi-e sete de iubirea
Ce fierbe încet
În ceainicul
De pe focul inimii.
Mi-e sete de ziua de ieri
Ce în clepsidra timpului s-a ascuns,
Şi s-a tot scurs,
S-a risipit,
De nici măcar un strop
N-am mai găsit.
Mi-e sete de clipele abia trecute
Din ziua de astăzi,
Din care timpul a băut cu poftă,
Stând la masa sorţii,
De vorbă cu viaţa.
Aş vrea să sorb
Din ele pe-ndelete,
Dar, din păcate, s-au epuizat.
Mi-e sete de viitorul
Ce încă nu mi se arată,
Fiindcă paharul prezentului
Încă nu l-am terminat.
Dar parcă gustul lui
Mă face să-mi doresc,
Să sorb din altceva,
Dintr-un cocktail de vise
Ce pot să-mi spună câte ceva
Despre ziua de mâine.
Mi-e sete.
Buzele secătuite-mi sunt
De arzătoarele dorinţe ale sufletului,
De a-i da să bea din paharul plin
Cu clipe trecute, prezente, viitoare,
Stropite din belşug cu linişte
Şi cu surâsul dulce al inimii.
Şi mie îmi era sete de astfel de versuri. Felicitări!
Multumesc frumos, Potecuta!