E vară,
Dar ceva straniu se întâmplă.
Ninge cu fulgi mari de visuri,
Alerg printre ele
Dau să le prind,
Dar îmi alunecă printre degete
Şi se transformă
În fulgi de gânduri
Pe care viscolul încearcă să îi spulbere.
E atât de frig,
Sufletu-mi tremură
Privind la sentimentele
Ce-l părăsesc rând pe rând
Alunecând şi câzând pe strada vieţii.
Mă înarmez cu o lopată
Dau să le strâng,
Dar viscolul deloc nu mă lasă.
Mi-e greu să merg prin zăpadă
Cu sufletul îngheţat de dorul florilor de mai.
Mi-e greu să merg pe drumul nins şi-alunecos
Gândindu-mă la luna în care
Din nou vor înflori
Florile magice ale sufletului meu,
Ce vor transforma
Ninsoarea în lacrimi ale cerului
Ce va plânge pentru fericirea mea.
Ninge.
În iarna inimii e frig,
Iar eu am nevoie de un ceai fierbinte.