Într-o clipă…dintr-o zi…a fugit inima prin toamnă
Și-a devenit o frunză galbenă
Ce-și caută menirea prin labirintul fără glas,
În care tăcerea s-a retras.
Nedumerită în jurul ei privește cu uimire
Cum ora îmbătrânește și clipele tot zboară,
Lăsând în urma lor un pâmânt stingher și rece.
Cum oamenii o calcă în picioare
Nepăsători la strigătul ei care
La cer încet se ridică cerând parcă îndurare.
Nici freamătul suratelor nu-i alină durerea,
Nici refuzul cerului nu-i schimbă părerea.
Frumoasă e frunza de toamnă
E ușor s-o iubești, dacă știi s-o citești…
E plină de viață, chiar dacă din ea viața încet se scurge.
E un suflet ce vorbește altfel.
Nu dă glas sentimentelor,
Ci animă cuvintele să rostească timid
Ce buzele uneori nu pot spune.
E o frunză ce tace,
Și-așteaptă-n pace
Furtuna să treacă,
Văpaia vieții să-și facă bagajele,
Să urce în tren, să plece departe,
Să-i lase în urmă iubirea,
S-o vadă pe peron așteptând
Frunza galbenă alergând.
Frumoasă e frunza de toamnă
Și n-are nicio vină.
Prea mult se pare c-a iubit,
Și-n suflet durerea și-a ascuns.
Zi după zi…clipe s-au adunat
Povară grea au devenit,
Și-atunci ea a ales să își ia zborul,
Din verde să devină aurie,
Să se așeze pe pământ,
Să lase inima să reînvie,
Într-o altă zi dintr-un alt anotimp.
Frumoasă e frunza de toamnă.
Trebuie doar să-nțelegi
Că-i precum un trandafir de primăvară
Pe care ușor îl iubești.
Frumoasă e frunza de toamnă
Frumos e să iubești acel suflet
Ce te face să simți că plutești
Precum o face frunza, într-o zi de toamnă.