Anotimpuri

                                        

Curg. Curg anotimpurile lin. Și timpul mușca cu poftă din trupul lor firav. Clipa? Clipa e surdă, și mută, și palidă. Tăcerea o strânge în brațele-i vânjoase și cumva îi șterge lacrima rece de pe obrazul fierbinte.

Eu? Eu sunt o carte cu un final mereu neașteptat, una pe care am citit-o de atâtea ori încât am impresia că o știu pe de rost. Cât de tare mă înșel. Nu știu nimic.

Îi cunosc personajele, acele frunze ce se costumează-n când în verde, când în ruginiu, pentru a juca în piesa de teatru regizată de soartă. Dar nu le știu suferința. Și nici durerea provocată de ele. Nu le știu primul gând înainte să înmugurească. Și nici ultimul gând înainte ca soarta să le desprindă de trupul naturii, să le fure sufletul și să-l ia cu ea în pământ, adânc.

Nu știu nimic. O citesc an de an, nu mă satur de ea. Vreau să îmi amintesc fiecare literă, fiecare cuvânt din cartea numită Anotimpuri. Dar uit. Îi uit răsuflarea. Îi uit privirea. Uit tot. E ca și cum nu ne-am cunosc în această călătorie a regăsirii. Ca și cum în fața ochilor mei stă o străină.

E ciudat. Sufletul îmi e amnezic și neputincios. Le las să curgă. Nici nu apuc să le simt gustul. Apropo, ce gust au anotimpurile? Mereu am avut impresia că are gust ba de căpșuni, ba de piersici, ba de struguri copți, de must dulce-acrișor, de gutui parfumate. Nu au.

Pe măsură ce o deschid în fiecare an, îmi dau seama că nu am reușit să-i descopăr gustul adevărat. Valoarea sa reală. Probabil de aceea nu o înțeleg. Probabil de aceea o uit. Se pare că ea are gustul clipelor care trec. Dar…oare ce gust au clipele?

Nici asta nu știu. Sunt un om ignorant. Nu le-am gustat. Le-am lăsat să treacă pe lângă mine fără să le simt aroma. Să spun că-mi pare rău? N-are rost. Oricum nu se mai întorc. Le-am pierdut…

Am să citesc Anotimpuri din nou. Sunt sigură că am să descopăr fraze noi. Așa se întâmplă mereu. Și am să străduiesc să-i înțeleg mesajul de printre rânduri. Pardon, de printre frunzele mereu schimbătoare ale Anotimpurilor. Poate așa voi simți gustul clipelor și-mi voi încălzi sufletul.

O carte nu poate schimba lumea. Dar te poate face un om mai bun. Și, dacă este o carte bună, va fi citită de o mulțime de oameni dornici să-i simtă gustul.

Anotimpuri poate fi considerată o carte bună. Nu schimbă lumea, dar ne face cumva mai buni. Mai iubitori.  Așa suntem noi, oamenii. Ne dăm seama că iubim atunci când pierdem ceea ce-am avut.

Pașii mângâie trupul fragil al clipelor și lacrimile noastre invizibile își exprimă iubirea pentru ele. Ce ironie!  Și cât de târziu!

Dar nu renunț. Este prea bună cartea numită Anotimpuri să o las din mână, să o scot din suflet. Vreau să țin minte fiecare cuvânt compus din clipe. Cu fiecare filă pe care o dau, povestea devine mai frumoasă. Acum înțeleg.

Omul e o carte pe care fiecare o citește și o înțelege cum vrea sau cum poate. Nu va schimba lumea. Dar va alina sufletelor celor care o vor citi fie pe timp de pace, fie pe timp de război.  Va fi tovarășul cel mai bun al singurătății.

Este adevărat, nu este o carte oarecare. Ci una pe care o citești iar și iar. Și descoperi în ea mereu altceva. Dar înveți. Înveți să devii mai bun.

Minunat! Cartea numită Anotimpuri continuă să mă fascineze. Clipele mă surprind cu dansul lor. Îl cunosc! Și  totuși nu! Și citesc! Și iubesc! Și le simt gustul. Are aromă dulce de viață. Curg Anotimpurile. Curg lin. Mi-e sufletul când de verde, când de ruginiu plin.

Și pun punct și eu o iau mereu de la capăt. Și încerc să zăresc ce se ascunde în bătaia inimii sale. Și dau să o închid și nu pot. Cum aș putea? Căci dacă….   

 

Text scris pentru „Cuvintele de luni”. Cuvintele de săptămâna aceasta au fost: teatru, pace, călătorie.

Vă invit să citiți și textele colegilor care au participat la acțiunea de luni. Merită, credeți-mă!

Liniște înainte ca sufletul să pornească în marea Călătorie- Rândurile Evei

Fake news – Illusion’s Street

Când apare pacea?- Madalinaorian.ro

Teatru pe marea scenă a lumii (!?!) – Uniquebymm.ro