-Părinte, îmi cer scuze că te-am chemat de-acasă pentru spovedanie, dar, de vreo două zile nu am stare.
-Ce-ai pățit Tanțo?! Părinte, am fost fericită, dar nu mai sunt. Am fost Paris.
– Unde ai…?!
– Părinte, lasă-mă să te termin spovedania. După aia, poți pune câte întrebări vrei. Bine, nu prea multe, că-i cam cald sub fusta matale. Deci, așa. Am fost la Paris, părinte. Încă nu-mi vine să cred. Nu știu cum ajuns acolo, dar am aterizat chiar lângă Turnul ăla înalt. Am uitat cum se numește, dar matale știi sigur. Te-ai fi îndrăgostit de mine, părinte. Asta e clar. Fustă neagră scurtă, bluză sexi albă, pantofi cu toc cui și o pălărie. Trăsnet arătam. Toți se uitau după mine. Un franțuz, mai îndrăzneț, în față mea se și opri și de-ndată îmi spuse: Bonjur mademoz și nu știu mai cum. Și m-am blocat părinte. Cu ochii verzi precum pantalonii de trening ai lui Vasile al meu, mustăcioară stufoasă ca a matale și cioc precum a lui Ilie instalatorul, era o frumusețe de bărbat.
-Când ai fost Tanțo la Paris? Lasă-mă părinte să termin spovedania. Și cu turnul ală înalt în spate, și bărbatul ală frumos în față, m-au luat toate căldurile și toate transpirațiile, la Paris. Și…
– Și?!
-Și nimic părinte. Am deschis ochii și nu mai eram la Paris.