Cu trupul îmbrățișat de chipul primăverii,
Copacii își aștern pe foaia incoloră a timpului povestea,
Cu înfrigurare așteptând clipa aceea a vieții
Când verdele divin sufletul le inundă iar.
Cu pașii călcând pământul fără glas,
Cutreieră privirea florile de-o șchioapă,
Și inima în ritmul secundelor se zbate,
Dansând al sorții vals nemuritor, dar totuși trist.
Din spatele cortinei lumea un carusel ea pare,
Vise, dorințe despletite de păcate, râd, strident,
Dar cine le cunoaște tace. Râsul e lacrima de dor
Pe chipul acelui suflet călător din lut născut.
Vântul ironic bate gongul,
Secunda dezlegată de-ale sale taine,
Se-aruncă în brațele destinului șiret,
Să își trăiască visul cel fără de moarte.
Trăirea e-n al ei balans,
Iubirea e-n simțirea toată,
Zâmbește suav, Primăvara,
Fecioara fără de păcat.