Miroase a iubire ce se-nfruptă din clipa ce se scurge într-un izvor de șoapte ascunse în tăcerea de pe buzele deschise-n zâmbet. E-o nouă zi, o nouă Eu. Da, sunt o altă Eu ce trăiește și inspiră parfumul liniștii, cu aromă de lavandă.
Da, liniștea are un parfum deosebit, iar eu am norocul să-l inspir, liberă. În sfârșit, liberă! Și-am fugit. Am fugit acolo unde pașii au considerat că-mi va fi bine. Și, știi? Zâmbesc, iar zâmbetul meu e senin. Cum să nu fie când în sfârșit simt că trăiesc? Căci e ușor să exiști, mai greu e să simți gustul divin al trăirii.
Îți mulțumesc, m-ai ajutat să-l simt. Doamne! E minunat să permiți vântului să-ți mângâie chipul cu adierea sa caldă de primăvară.
Sunt vie. Pot să mă uit în zare să-mi văd visul cum își ia zborul din sufletul ce și-a deschis larg porțile. Îmi era dor, dor de mine. Dor de inima ce a uitat să bată pentru mine. Și-aș bea un ceai, un ceai din această lavandă ce-mi învăluie tălpile și trupul. Și i-aș lăsa fierbințeala să-mi cuprindă sufletul, precum mi-l cuprinde această rochie violet, din mătase, pe care tu o urăști, iar eu o iubesc.
E atât de bine să trăiești, să trăiești pentru tine. Dar, recunosc, sub zâmbetul ce-l afișez, stau ascunse cuvintele de pe buzele tăcerii. Cuvintele acelea ce vor să strige: Azi, mi-e dor! Mi-e dor de noi, de iubirea aceea senină, de cerul acela fără nori. De palmele noastre într-o căutare continuă, de pașii noștri în dans sincron.
E tristă viața dincolo de zâmbet, dar sunt liberă. Ce fericire! Ce sentiment sublim este iubirea de sine! Da, mă iubesc. Iubesc totul la mine. Și părul șaten plin de bucle, și ochii căprui luminoși, și pălăria chic ce stă cuminte pe cap.
Iubesc și timpul ce a avut răbdare cu mine. Și clipa aceasta pe care mi-a oferit-o în dar. Urăsc dorul de tine, dar nu se vede bine. I-ascuns în zâmbet, iubirea de sine m-a învățat să nu arăt că îmi lipsești.
Ciudat sentiment, dar plăcut, învăluit în parfum violet! Astăzi începe călătoria regăsirii. O călătorie lungă, cu pași ce vor călca pe huma caldă a redescoperii. Astăzi, mă voi căuta pe mine în peisajul colorat al vieții. Va fi minunat, minunat să trăiești cum dorești, liberă de-o iubire flămândă, nesătulă, ce mușcă din inima fără glas.
Astăzi, sunt femeia cu chipul un zâmbet, cu trăirea floare de lavandă, înflorită toată, așteptând să-ncânte sufletul dezgolit de tăceri cărunte.
Străine, sunt bine. Bine fără umbra ta în urma mea. Inspir viață, gust din trăire. Sunt liberă! Gândurile-mi joacă hora regăsirii.
Să nu mă cauți, nu mă vei găsi. Sunt undeva, departe, într-o lume a mea, o lume cu un parfum aparte. O lume în care tu n-ai loc. E mică, doar a mea. Aici eu sunt stăpâna ei. Permite-mi să îți dau un sfat. Caută-ți calea. O vei găsi atunci când vei reuși să-ți înveți să te iubești pentru a putea oferi iubire.
Străine, există viață și după mine. Iubește-te să-ți fie bine. Mie îmi este. Astăzi pot spune cu certitudine: Mă iubesc, trăiesc, trăiesc îmi este bine. Sunt fericită, zâmbesc, inspir parfum ceresc.
Text publicat în Antologia de proză scurtă „Lavanda, un miracol mov”.