Zi de zi, viaţa ne supune la o mulţime de provocări, provocări la care ne străduim să răspundem. Uneori reuşim să facem acest lucru foarte bine, alteori eşuăm. Momentul acesta în care nu reuşim să realizăm ceea ce ne-am propus, marchează căderea noastră. Eşecurile în loc să fie profesori, ne sunt călăi. Cu fiecare eşec, devenim parcă şi mai vulnerabili şi ne simţim şi mai vinovaţi că nu am fost în stare să răspundem provocărilor vieţii. Te crezi încapabil, ai impresia că totul s-a întâmplat din vina ta, fiindcă nu ai fost suficient de pregătit.
Situaţia se poate însă schimba, în momentul în care încetezi să te mai acuzi, şi te accepţi aşa cum eşti, un om ca toţi oamenii. În momentul în care vei înceta să mai ceri atât de mult de la tine, viaţa îţi va da ceea ce ai nevoie. În momentul în care te vei accepta aşa cum eşti, un om ce ca toţi oamenii este supus greşelii, vei putea zâmbi şi vei găsi puterea să te ridici şi să mergi mai departe.
Acceptă-te aşa cum eşti şi fă ceea ce simţi că trebuie să faci, aşa cum poţi să faci, nu cum îţi cer ceilalţi lângă care ţi-a fost dat să trăieşti.
Acceptă-te aşa cum eşti, un om cu vise şi dorinţe, nu un om pregătit să îndeplinească visele pe care alţii nu şi le-au putut îndeplini.
Tu eşti tu şi trebuie să faci ceea ce crezi că poţi face. Şi dacă nu reuşeşti să faci nici ceea crezi că poţi face, nu ceda. Aminteşte-ţi că în viaţă nu totul depinde de tine, căci în lumea asta mare tu nu trăieşti singur, ci alături de oameni de tot felul care, de multe ori stau la pândă, şi aşteaptă momentul potrivit pentru a îţi pune piedică. Sunt acei oameni care nu au învăţat să se accepte pe ei înşişi pentru a se bucura de viaţă aşa cum se cuvine. Ei au impresia că nefericirea unora le bucură cel mai mult sufletul. Însă în fond, ei sunt singurii nefericiţi. Dar asta e doar problema lor, tu ocupă-te de a ta, învăţă să te accepţi aşa cum eşti pentru a te bucura de tot ceea ce viaţa îţi oferă. Dacă nu te accepţi aşa cum eşti, s-ar putea să dai cu piciorul fără vrei la lucruri importante, care te pot ajuta să fii fericit şi să trăieşti frumos.
Aşa că acceptă-te aşa cum eşti şi bucură-te de viaţă!
doar din taste. in lumea reala, nciodata
e greu, dar e singura cale de evolutie
Asa e. 🙂