Cum vreau să îmi amenajez casa

Cum vreau să îmi amenajez casa

Mai sunt doar câteva zile până mă întâlnesc cu Moş Crăciun, dar eu nu mă gândesc la întâlnirea cu el, ci la cum vreau să îmi amenajez casa începând cu 2015. Îmi doresc să fac o schimbare în casa mea şi asta de când am descoperit un magazin online cu mobilă pe gustul meu. De foarte mult timp am căutat un astfel de magazin şi sunt foarte fericită că,  în sfârşit l-am descoperit. Dar cum o astfel de amenajare nu era prinsă în buget, am decis să îi scriu o scrisoare lui Moş Crăciun, în speranţa că îmi va dărui el ceea ce tare mult îmi doresc.

                                                           Dragă Moş Crăciun,

Sper că nu te superi că îţi scriu atât de târziu, şi că te rog să îmi aduci în dar nişte cadouri mai speciale. Tu mă ştii, eu sunt o persoană foarte sinceră. De aceea, îţi mărturisesc că,  am descoperit de curând un magazin online cu mobilă foarte frumoasă şi de foarte bună calitate şi,  mi-am dat seama că,  îmi doresc foarte mult să îmi amenajez casa.  Vreau să îmi amenajez casa cu mobilă de pe magazinul online mobilă-ghencea.ro. Mi-am dat seama că în bucătărie,  îmi doresc nişte Scaune Asia, deoarece sunt foarte elegante şi robuste şi se potrivesc perfect în bucătăria mea.

scaun-bucatarie-asia-2_

Cred că sunt şi foarte comode. Sunt exact ce-mi trebuie. Aşa nici mama, nici tata nu o să se mai plângă de dureri de spate de fiecare dată când vom sta la masă şi vor savura din preparatele mele delicioase.  Şi după ce pui în coş scaunele, aş vrea să arunci o privire mai atentă pe site,  şi să te uiţi la masa extensibilă. Este aşa frumoasă şi de practică şi se potriveşte aşa de bine cu mobila mea de culoare  Wenge, încât tare mi-aş dori-o în living-ul meu. Ce frumos va fi să stau cu prietenii mei dragi la o asemenea masă distinsă şi foarte elegantă.

masa-living-extensibila

Şi după ce te uiţi la masă, şi o bagi şi pe aceasta în coşul de comandă, te rog să îţi îndrepţi privirea şi către un dormitor. Mobila din dormitorul meu e tare veche şi foarte demodată, şi nu se potriveşte deloc stilului meu nonconformist. Mi-aş dori tare mult unul dintre  dormitoarele moderne care se găsesc îm   acest magazin online.  Nu ştiu dacă ţi-am spus, dar tare rău mai dorm în patul meu vechi. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu mari dureri de spate. De aceea cadoul tău ar nemaipomenit. Spatele meu ar fi tare fericit.

dormitoare_3

Sper că vei ţine seama de sugestiile mele şi îmi vei dărui ceea ce eu tare mult îmi doresc. Spor la cumpărături îţi urez! Să ştii că eu te aştept ca în fiecare cu mare nerăbdare. Apropo,  deja bradul eu l-am împodobit, cadourile tale mai lipsesc. Nu-i aşa că ele pe 24 vor sosi negreşit, după ce tu le vei cumpăra de pe mobilă-ghencea.ro?

logo_new

                                                                         Drum bun spre mine să ai,

                                                                              Cu drag,

                                                                                Irina

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.