Se joacă gândurile în neştire
Aleargă spre trecut,
Dar obosite, se opresc o clipă
Şi privesc spre el.
Nu le place însă ce văd cu ochii minţii
Şi-ncep din nou a alerga
De data aceasta nu în joacă,
Ci parcă vrând să fugă
De-acel trecut ce lor deloc nu le-a plăcut.
Se opresc gâfâind în prezent,
Respiră adânc şi-n jur privesc zâmbind,
Când deodată zăresc într-un colţ al sufletului
Frumoase vise ce -aşteaptă stinghere
Ca cineva să le bage şi pe ele în seamă.
Într-un alt colţ o d-ra cochetă cu părul roşu ca focul
Privi spre ele şi le zâmbi ironic….
Hei tu, ce ne priveşti aşa?!
Cu mine voi vorbiţi?
Mă uit şi eu la voi
Cum voi de-atâta vreme
Vă jucaţi alergând
Spre calea cea greşită…
Nu trecutul e calea spre care voi trebuie să alergaţi…
Şi nu singure voi ar trebui să vă jucaţi…
Cine eşti tu de ştii calea ce noi trebuie să o urmăm?
Hmm…
Ruşine să vă fie fiindcă pe mine voi nu mă recunoaşteţi
Eu sunt Speranţa…
De care se pare că voi aţi cam uitat…
Gândurile ruşinate, de Speranţă se apropiară
Şi cu un glas şoptit o întrebară:
Dragă Speranţă, tu ce ne sfătuieşti?
Care este calea pe care noi ar trebui să ne jucăm?
Şi cum cine ar trebui să ne jucăm?
Priviţi în celălalt colţ al sufletului spre acele vise stinghere
Ce-aşteaptă cu nerăbdare doar o chemare…
Luaţi-le de mână şi ele vă vor arăta
Calea spre care merită să alergaţi…
E calea viitorului ce mult o să vă placă…
Ascultătoare gândurile de mână luară visele
Şi porniră cu ele a se juca şi spre viitor a alerga.