Mi-e sete

Mi-e sete de linişte

Şi-ncet aş vrea să-i sorb tăcerea

Din ceaşca timpului,

Pe care s-o cuprind cu ambele mâini,

Şi s-o apropii de sufletul

Ce aşteaptă cu înfrigurare

Măcar un strop din ea şi el să soarbă.

 

Mi-e sete de iubirea

Ce fierbe încet

În ceainicul

De pe focul inimii.

 

Mi-e sete de ziua de ieri

Ce în clepsidra timpului s-a ascuns,

Şi s-a tot scurs,

S-a risipit,

De nici măcar un strop

N-am mai găsit.

 

Mi-e sete de clipele abia trecute

Din ziua de astăzi,

Din care timpul a băut cu poftă,

Stând la masa sorţii,

De vorbă cu viaţa.

Aş vrea  să sorb

Din ele pe-ndelete,

Dar, din păcate, s-au epuizat.

 

Mi-e sete de viitorul

Ce încă nu mi se arată,

Fiindcă paharul prezentului

Încă nu l-am terminat.

Dar parcă gustul lui

Mă face să-mi doresc,

Să sorb din altceva,

Dintr-un cocktail de vise

Ce pot să-mi spună câte ceva

Despre ziua de mâine.

 

Mi-e sete.

Buzele secătuite-mi sunt

De arzătoarele dorinţe ale sufletului,

De a-i da să bea din paharul plin

Cu  clipe trecute, prezente, viitoare,

Stropite din belşug cu linişte

Şi cu surâsul dulce al inimii.