Povestea unui suflet rătăcit și a ochelarilor minune

Dragii mei cititori, dacă  vă întrebaţi cine este cu adevărat Sufletul Rătăcit care  zi de zi își transformă gândurile în cuvinte  cu speranța că ele vor ajunge la sufletele oamenilor, vă mărturisesc că el este un simplu om. Un simplu om ce își dorește foarte mult ca-n lumea în care el trăiește,  să poată schimba ceva. De ce? Fiindcă el  nu se regăsește deloc în această lume care pe zi ce trece,  devine mai rea, mai plină de invidie.

Oricât ar vrea,  nu poate să se regăsească în această lume care s-a transformat într-un adevărat bal mascat. Peste tot dă de tot felul măști care mai de care mai frumoase, mai impunătoare, dar mai periculoase. Și se întreabă de ce oamenii iubesc atât de mult aceste măști care de îndată ce și le pun, le otrăvesc sufletul și îl transformă într-unul incapabil de a iubi și de a fi iubit. De unde atâta invidie, ură și răutate?

Cu toții suntem oameni. Cu toții avem doar o viață pe care ar trebui să o trăim frumos. De ce să urăm unii pe alții când ne putem iubi unii pe alții? De ce să ne invidiem unii pe alții când ar trebui să ne bucurăm pentru reușita semenilor noștri? În viață primim doar ceea ce ne este dat să primim, nimic mai mult, nimic mai puțin. Fiecare dintre noi primește ceea ce soarta i-a hărăzit. Noi nu putem schimba nimic. Noi suntem doar niște actori care urcăm pe scena vieții pentru a interpreta un rol special. Este rolul  care ne-a fost dat să îl jucăm împreună pentru a învăța ce înseamnă  iubirea, devotamentul, dăruirea. Din păcate, constat cu mâhnire că oamenii nu conștientizează acest lucru,  și tot ceea ce știu să facă,   este să se lupte unii cu alții, să-și facă rău unii altora.  Şi mă întreb, de ce? De ce să faci rău când poți să faci bine? De să urăști când poți să iubești? De ce să întorci spatele unui om când poți să îl ajuți?

E atât de absurd totul, încât rătăcesc prin această lume, încercând să găsesc ceva care să mă ajute să o înțeleg. Surprinzător este faptul că,  în această eră în care tehnologia își face din ce în ce mai mult loc în viața noastră, nimeni nu s-a gândit să creeze vreun aparat minune  care să ajute oamenii să  vadă calea cea dreaptă,  și să conștientizeze cât este de important să trăiască frumos unii cu alții.  Mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de aparat într-un magazin online, dar nu am găsit. Nimeni nu s-a gândit la așa ceva.

În schimb eu m-am gândit,  și vă spun sincer că,  mi-ar plăcea să creez un astfel de aparat care să transforme ura în iubire, răutatea în bunătate, invidia în apreciere, dorința de război, în dorință de pace. Ce frumos ar fi un astfel de aparat! Eu nu m-aș mai rătăci în această lume, ci din contră mi-aș găsi locul alături de niște oameni calzi, buni, pacifiști, gata oricând să sară în ajutor oricui.

Cu cât mă gândesc mai mult la el, cu atât imaginea lui  îmi este din ce în ce mai clară. Aparatul minune sau gadgetul meu de înfrumusețare sufletească, mi-ar plăcea să aibă forma unei perechi de ochelari cu care  oamenii de îndată ce și-o pun la ochi,  să reușească să se uite la semenii lor cu iubire nu cu ură, să vadă calea păcii, nu pe cea a războiului, să distingă calea admirației față de semenii lor.

 Ce invenție minunată ar fi! Dar oare aici,  în această lume plină măști, ar fi dispuși oamenii să își dea jos măștile pentru a-și pune ochelarii mei? Oare aici în această lume ce seamănă cu un bal mascat,  voi reuși să fac ceea ce mi-am propus?

Eu tare mi-aș dori ca acest lucru să se întâmple,  pentru ca eu să mă pot bucura de viață trăind în pace, armonie și iubire alături de semenii mei. Dar cine știe ce va fi… Cine știe ce piedici voi întâmpina până îmi voi duce misiunea la bun sfârșit. O să trăim și o să vedem…

Articol scris pentru Spring Superblog 2015.