România este tărămul pe care mi-a fost dat să primesc cel mai frumos şi preţios cadou pe care un om îl poate primi, viaţa. Pe-acest tărâm fermecător şi plin de oameni frumoşi şi viteji, dar greu încercaţi de-a lungul timpului, inima mea a început să bată, la început încet, apoi din ce în ce mai tare din momentul în care am văzut lumina zilei, într-o zi sfântă cea a Împăraţilor Constantin şi Elena. Timpul a trecut, căci aşa trece el fără să ceară permisiunea nimănui, iar eu copilul, am devenit eu adultul, şi am început să îmi dau seama de şansa pe care am primit-o odată cu viaţa. Şansa mea se numeşte România, ţara care am descoperit-o zi de zi încă din fragedă pruncie, datorită unor oameni frumoşi care m-au învăţat că nimic nu este mai important în viaţă decât să ştii să fii om şi să trăieşti cu demnitate şi onoare. Ei, dascălii mei mi-au făcut sufletul să vibreze ori de câte ori mi-au vorbit de cultura, tradiţiile şi obiceiurile româneşti, de strădania strămoşilor noştri de a le apăra şi păstra, pentru ca urmaşii lor să poată răspunde cu mândrie la întrebările: Cine suntem? Ce avem? Încotro ne îndreptăm? Sunt întrebări pe care le consider edificatoare pentru problematica identităţii culturale, pentru apărarea căreia strămoşii noştri s-au jertfit pe câmpul de luptă. Datorită jertfei strămoşilor mei, astăzi trăiesc într-un stat liber în care am posibilitatea să spun ceea ce gândesc, fără a-mi fi teamă de reacţia celor din jur. Sunt mândră că pot răspunde cu sufletul vibrând de emoţie la întrebări despre frumoasa mea ţară, precum sunt cele de mai sus, identificându-mă clipă de clipă cu tărâmul celor care nu au ezitat nici măcar o secundă să se jertfească pentru bunăstarea poporului lor.
Cine suntem?
Noi cei de ieri, noi cei de astăzi suntem urmaşii celor de alaltaieri care au scris cu propriul sânge istoria acestui neam şi al acestui tărâm românesc, pentru care vibrează zi de zi sufletul meu. Suntem cei care se pot bucura de o istorie cum alta nu-i. Doar unul a fost Decebal, doar unul a fost Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, prin a căror vene a curs sânge românesc. Sunt cei datorită cărora noi astăzi ne putem mândri cu trecutul nostru glorios şi avem un prezent ce ne permite să medităm la viitorul nostru şi al urmaşilor noştri.
Suntem cei care prin multă muncă şi voinţă au reuşit de-atâtea ori să urce pe cele mai înalte trepte alepodiumului. Una este Nadia Comăneci, Lavinia Miloşovici, Gina Gogea, unul este Gheorghe Hagi sau Ilie Năstase. Şi ei sunt românii, datorită cărora imnul nostru a răsunat în întreagă lume.
Suntem cei a căror cultură a înflorit graţie talentului şi scrierilor unor nume ca, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Adrian Păunescu Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Lucian Blaga şi mulţi alţii. Ei sunt cei care-ţi fac sufletul să vibreze de mândrie, de fiecare dată când ai ocazia să vorbeşti despre minunatele opere ce ni le-au lăsat moştenire. Ei au fost români, au fost de-ai tăi şi e firesc să te mândreşti cu ei.
Suntem cei care se pot lăuda că George Enescu, un român de-al lor, a lăsat moştenire lumii întregi adevărate capodopere muzicale. Cine nu-l cunoaşte pe românul George Enescu? Cine nu-i interpretează şi acum pe marile scene ale lumii, operele muzicale?
Suntem cei care pot vorbi cu mare bucurie oriunde în lume despre C-tin Brâncuşi. E român de-al meu, putem spune. Dacă vreţi să-i vedeţi capodoperele precum Coloana Infinitului sau Poarta Sărutului, vizitaţi municipiul Târgu Jiu şi le puteţi admira.
Suntem cei pentru care arta teatrală reprezintă o mare pasiune, viaţa însăşi chiar, pentru mulţi dintre românii noştri dragi. Cum să nu vorbeşti cu mare bucurie la orice oră de marii maeştri ale filmului şi teatrului romănesc, precum Amza Pelea, Birlic, Nicu Constantin, Gheorghe Dinică, Nae Lăzărescu, şi alţi mari maieştri ai scenei, cu care am avut marea onoare de fi contemporani o perioadă din viaţă, şi care au plecat să joace acum pe tărâmul veşniciei, dar a căror prezenţă se va face mereu simţită, datorită imaginilor din arhiva televiziunii. Avem încă şansa să ne bucurăm de mari maeştri precum sunt, Florin Piersic, Marin Moraru, Radu Beligan, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Maia Morgenstern…
Suntem cei care din moşi strămoşi am purtat frumosul nostru port popular cu mare demnitate şi mândrie oriunde au fost prin lumea asta mare.
Asta-i România mea, tărâmul sufletului meu, un tărâm cu oameni curajoşi, care ori de câte ori au căzut s-au ridicat şi au luptat pentru realizarea visului lor, România Mare. Este totodată şi un tărâm cu oameni foarte talentaţi. Fiind şi un popor cu suflet mare primim pe oricine cu braţele deschise, ceea ce uneori e un avantaj, alteori un mare dezavantaj. De ce? Fiindcă mereu se găsesc oameni care să profite de bunătatea celor cu suflet mare. Dar aşa e viaţa, plină de suprize când mai plăcute, când mai neplăcute, când cu suişuri, când cu coborâşuri. Important e să ştii te ridici şi să mergi mai departe ori de câte ori viaţa te dărâmă. Avem o cultură frumoasă, iar noi trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a contribui la prezervarea ei.
Ce avem?
Avem atât de multe lucruri şi oameni cu care ne putem mândri, avem o ţară minunată, căreia D-zeu i-a dăruit câmpii frumoase, munţi falnici, i-a dăruit şi-o mare, Marea Neagră. I-a dăruit de toate pentru ca ea să poată prospera. Din păcate vremurile pe care le trăim, criza economică pe care o traversăm ne împiedică să profităm de tot ceea ce ni s-a dăruit pentru a avea o viaţă îndestulată. Avem dorinţă, toţi ne dorim să trăim într-o ţară prosperă. Ne dorim să nu mai fim catalogaţi codaşii Europei, să fim şi bine văzuţi. Dar din păcate nu e suficient să ne dorim doar, trebuie să şi facem ceva în sensul acesta. Dar oare ce? De muncit noi tot muncim, dar se pare că totul e-zadar, căci noi nu progresăm deloc. Se pare că norocul a plecat de mult de pe al nostru tărâm, şi am rămas doar cu dorinţa şi cu voinţa. Se spune că dacă ai voinţă poţi trece munţii din loc, eu zic că degeaba ai voinţă dacă n-ai putere. E păcat că din lipsă de putere şi de noroc, mulţi tineri aleg să caute norocul în altă parte. Unii reuşesc şi îşi îndeplinesc visul de a avea o viaţă mai bună în altă parte, neuitând însă că prin vene le curge sânge românesc. Unii însă nu dau peste noroc nici departe de casă şi se întorc acasă cu speranţele năruite. E trist şi dureros să vezi cum ţara-n care te-ai născut şi te-ai format ca om, suferă, iar tu ca simplu cetăţean neputincios şi fără de putere nu poţi să faci nimic, nici pentru ea, nici pentru tine. Avem dorinţă, dar pentru ca această dorinţă să ni se îndeplinească avem nevoie de-o soluţie. Ce putem face pentru a contribui la bunăstarea frumoasei noastre ţări?
Realitatea zilelor noastre îmi arată că mulţi dintre noi nu înţeleg că o societate nu reprezintă o adunătură de indivizi cărora le este dat să trăiască împreună, ea presupune implicare, cooperare, responsabilitate, comunicare, atât în scop personal, cât şi în scop comun. Asemeni strămoşilor noştri ar trebui să dăm mână cu mână, cei cu inima română, să ne unim forţele şi să încercăm să răzbatem. Criza economică ne-a lovit cu mare forţă, am căzut şi încă nu am reuşit să ne ridicăm, deşi cu toţii ne dorim acest lucru. Suntem atât de loviţi încât nu ştim ce să facem pentru a ne putea ridica. Cerem ajutorul în stânga şi în dreapta, dar se pare că mâinile străine care ne sunt întinse, nu ne sunt de mare ajutor. De ce? Pentru că forţa necesară se află în noi, doar noi ne putem salva, dar încă mai avem puţin de aşteptat până toţi cei cu inimă română să conştientizeze acest lucru. Trebuie să ne dăm seama de faptul că doar dacă ne vom uni forţele, vom putea depăşi criza care ne-a lovit atât de rău, că doar astfel ne vom ridica, şi vom reuşi să vedem lumina de la capătul tunelului.
Încotro ne îndreptăm?
Este cea mai grea întrebări dintre cele trei, deoarece nu pot răspunde cu certitudine către ce ne îndreptăm. Aş vrea să strig în gura mare că România deja a zărit lumina de la capătul tunelui şi se îndreaptă spre ea. Din păcate, cu durere în suflet trebuie să mărturisesc că drumul spre care se îndreaptă este incert.Vremurile zilelor noastre îmi arată faptul că viitorul nu va fi aşa cum sperăm să fie. Dar nu se ştie niciodată ce va fi, având în vedere că viitorul este plin de surprize întotdeauna. Visez la viitor luminos cu multe surprize plăcute, nu neplăcute. Pentru ca visul meu şi ai celorlalţi concetăţeni de-ai mei să se îndeplinească, este imperios necesar să conştientizăm cu toţii că România are nevoie de noi, de nimeni altcineva, de forţele noastre unite, pentru a se putea ridica. Doar printr-o implicare activă, prin comunicare şi cooperare permanentă la toate nivelurile, vom putea depăşi momentul dificil prin care trecem. Trebuie să ne înfrângem orgoliul şi să acceptăm faptul că este necesar să învăţăm să comunicăm, nu doar să dialogăm, pentru a putea spera într-un viitor mai bun, mai plin de reuşite. România merita acest lucru, noi merităm să trăim într-o ţară în care să avem de toate, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să plece în căutarea bunăstării printre străini. Viitorul acestei ţări stă în mâinile noastre, doar de noi depinde ca noi şi urmaşii noştri să trăim într-o ţară prosperă. Nicăieri nu este mai bine ca la tine acasă, locul care îţi oferă mereu pacea şi liniştea sufletească de care ai întotdeauna nevoie pentru a fi cu adevărat fericit.
România este ţara în care m-am născut, în care au trăit bunicii mei, în care trăiesc părinţii, este ţara sufletului meu pe care nu mi-aş dori să o părăsesc. Dacă rând pe rând toţi plecăm prin alte părţi în căutarea norocului, ce o să se aleagă de această ţară plină de frumos? Dacă nu luptăm din răsputeri pentru a trăi frumos la noi în ţară, sacrificiul strămoşilor noştri pentru o Românie unită şi înfloritoare, nu a fost zadarnic? Trebuie să ne mobilizăm pentru a ne putea îndrepta spre un drum care să ne ajute să fim fericiţi şi împliniţi pe fermecătorul tărâm românesc, tărâmul pe care am văzut lumina zilei.Fiindcă ştiu de ceea ce suntem în stare, mai devreme sau mai târziu sunt sigură că aşa vom face, şi vom reuşi să trăim frumos într-o Românie împlinită.