S-aude ploaia
Pe care vântul o bate
În visul târziu
Al unei amintiri rătăcite
Pe drumul speranței.
Să o salvez nu pot.
Doar ascult
Cum stropii săi se sparg dureros
De caldarâm,
Și constat ce soartă tristă are
Cea care cade din Cer.
S-aude glasul visului spulberat
De viscolul ce s-a stârnit
Deodată în sufletul
Care a crezut
În vraja
Vieții ce-aleargă
Cu amintiri înfășurate
În jurul său.
De vrajă nu îl pot salva,
Dar îl pot încălzi
Visând din nou.
Se-aude trilul trist
Al gândurilor
Ce nu găsesc calea
Spre inima
Înlănţuită
De zbuciumul etern
Al sentimentelor,
Ce nu vor să se urce
În barca trecutului,
Ce la ţărm le-aşteaptă.
Le-aş urca eu,
De nu ar fi atât de-apăsătoare.
Dar cum nu pot,
Folosesc speranţa
Şi eliberez inima.
Se-aude dorinţa
Ce strigă
Şi-mi spune
Că trebuie
Să opresc ploaia,
Viscolul din suflet
Şi trilul trist.
Of…pe toate le-aş opri,
Dacă aş putea.
Dar cum nu pot,
Tac, oftez şi le ascult,
Sorbind dintr-o ceaşcă
Cu gânduri dulci
Asezonate cu amintiri.