Ce faci când te sună cea mai bună prietenă a ta şi te invită la petrecerea de casă nouă? Te duci evident. Aşa am procedat eu când m-a sunat prietena mea din Bucureşti, pentru a mă invita la petrecerea de casă nouă. Am umplut o geantă de cadouri, m-am urcat în maşină şi am plecat la capitală. Când am ajuns la ea, s-a şi speriat săraca fată de geanta mea plină de cadouri. Dar eu am considera că aşa e normal să te duci la prietena ta din copilărie.
M-am bucurat foarte mult de casa ei nouă, şi am ajutat-o cu mult drag la organizarea petrecerii. Am gătit, am aranjat masa, am primit invitaţii. Mă simţeam ca la mine casă. Prietena mea era tare fericită fiindcă eram lângă dânsa. Eu eram fericită fiindcă puteam să mă bucur alături de ea de noua ei casa.
Fericirea mea nu a durat mult, deoarece fără să vreau i-am pătat frumuseţea de canapea bej din sufragerie. Când strângeam masa după plecarea invitaţilor mi-a alunecat din mână un pahar cu vin roşu şi l-am vărsat pe canapea. Îmi era aşa o ciudă. M-am dus repede la baie, am înmuiat o cârpă în apă rece, şii am început să frec canapeaua. În zadar, oricât am încercat, tot nu am reuşit să scot pata complet. Când m-am întors spre prietena mea să îmi cer scuze, am observat că prietena mea mă privea amuzată. Eu am privit-o nedumerită, fiindcă nu înţelegeam ce este aşa amuzant.
-Draga mea, lasă canapeaua în pace. O duc la curăţat
-Cum aşa?! Abia ţi-ai cumpărat-o, iar eu ţi-am pătat-o.
-Taci draga, pata va ieşi imediat după ce voi apela la cei de la Smart Detailing care se ocupă de curatare canapea.
-La cine vei apela?
-La o firmă specializată care ofera clienților săi servicii de curatare canapele. Ei fac ceea ce noi nu am putea face oricât ne-am strădui. Am mai apelat la această firmă şi îţi pot spune că şpecialiştii lor vor scoate chiar şi cele mai grele pete. Vor împrospăta culorile şi vor da prospeţime canapelei. Va arăta ca nouă. Aşa că, îţi recomand să nu te mai chinui să scoţi pata. Nu are rost, având în vedere că ei vor scoate pata rapid printr-o metodă de ultimă generaţie.
– Ce metodă de ultimă generaţie?
-Asta i-am întrebat şi eu când am apelat pentru prima dată la ei. Este o metodă de injecţie extracţie care face să dispară pata, iar culoarea să revină la viaţă, oferind un aer nou.
-Wow! Ce fain!
-Da, asta-i unul din avantajele traiului intr-un oraş mare. Scapi inclusiv de grija petelor.
-Hmm…..să mă mut în capitală…să nu mă mut….