Tu, omule cu viaţă efemeră!
Opreşte-te puţin din goana ta nebună
După atâtea lucruri inutile
Şi fă ceva util.
Aşează-te pe o câmpie cu flori nemuritoare
Culege-le şi strânge-le cu a fericirii panglică
Într-un frumos buchet
Pe care apoi presară stropi înmiresmaţi de bucurii, iubire şi multă împlinire
Şi dăruieşte-l tuturor celor ce la un moment dat
Îţi ies în cale.
Urmează-ţi apoi drumul cu un condei într-o mână
Şi-n alta cu-o hârtie
Pe care-ţi scrii tăcut
Din alte tale gânduri
Pentru ca ele să poată deveni cuvinte
Şi ca prin farmec o preţioasă carte
Care atunci când tu va trebui să-ţi iei la revedere
Ea împreună cu buchetul din flori nemuritoare
Va rămâne în urma ta
Şi se vor transforma în amintiri nepreţuite
Despre un om ce va trăi de-a pururi
În inima şi sufletul celor ce şi-l amintesc cu drag.