Vivat Familia!

Vivat Familia!

Familia pentru fiecare dintre noi cred că reprezintă totul.  Familia reprezintă locul în care avem  parte de linişte, de iubire, de căldură sufletească, de cele mai frumoase împliniri. Pentru mine  familia este locul în care eu găsesc tot ceea ce am nevoie pentru ca eu să mă pot bucura de o viaţă frumoasă. Şi pentru că familia reprezintă totul pentru mine, încerc clipă de clipă să o protejez cât de mult pot.

Se spune că oricât ai încerca să îi protejezi pe cei dragi, niciodată nu reuşeşti. Aşa am zis şi eu până am aflat că în oraşul meu micuţ, Huşi din judeţul Vaslui, au apărut farmacii independente în care se găsesc trusele Vivat, trusele create din grijă pentru familia ta.

Vă daţi seama că atunci când am auzit că pot avea grijă de familia mea  când se confruntă cu mici probleme de sănătate, am tras o fugă în oraş,  să descopăr care sunt farmiciile semnalizate Vivat Familia în Huşi. Am foarte încântată să aflu că în micul meu oraş se află patru astfel de farmacii,  două dintre ele foarte aproape de locuinţa mea.

Se spune că sănătatea nu e totul, dar fără sănătate, totul e nimic, de aceea trebuie să ne protejăm  sănătatea noastră şi a celor dragi nouă cât de mult putem. Datorită celor 8  campanii pe care Vivat le desfăşoară prin intermediul farmaciilor independente pe parcursul anului, eu şi familia mea reuşim să protejăm sănătatea. Sezon de sezon am învăţat să grijă de sănătatea mea şi a familiei mele cu ajutorul trusei Vivat.

Eu şi familia mea am început acest nou sezon friguros în forţă.  Datorită temperaturilor scăzute din ultima perioada,  răceala a pus din nou stăpânire pe noi. Aşa că eu am dat fuga la farmacie şi am cerut trusa de stare bună.

raceala_283

 După ce am luat medicamentele special selecţionate de o echipă de profesionişti, am început să ne simţim din ce în ce mai bine. Încă o dată i-am venit de hac răcelii cu ajutorul acestei truse. Sunt tare fericită.  De când am descoperit trusa Vivat, mi-am dat seama că tare e bine să o avem la îndemână, mai ales acum iarna,  când, oricât ai încerca,  să te fereşti de răceală,  tot nu scapi de ea.

De aceea dragii mei cititori, vă recomand cu mare drag să mergeţi să găsiţi farmaciile semnnalizate Vivat din oraşul vostru şi să cereţi trusa care vă poate scăpa de neplăceri. Cu ea puteţi astfel să aveţi grijă, atât de sănătatea voastră, cât şi a familiei voastre. Familia cred că şi pentru voi reprezintă totul! Aşa că vă propun să strigăm cu toţii în cor Vivat Familia!

Vizual-890x3801

This Post Has 2 Comments

  1. RaduThor

    Am găsit şi eu ceva mai multe în Constanţa! 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.