Vreau să-mi transform casa într-un loc fascinant

You are currently viewing Vreau să-mi transform casa într-un loc fascinant

Vreau să-mi transform casa într-un loc fascinant

Casa este locul unde mă întorc de fiecare cu mare drag. Este spațiul în care îmi recapăt liniștea de fiecare dată când mi-o pierd prin lumea asta mare și plină de tot felul de suișuri și coborâșuri.

În casa mea, sufletul se întâlnește cu sigurătatea și cu pacea, stau la o șuietă, savurând un ceai fierbinte cu aromă de amintiri de neuitat și îmi dau șansa să îmi adun gândurile rând pe rând, și să mi le pun în ordine. Nicăieri nu este mai bine ca acasă. De aceea mi-am dorit ca spațiul în care mă simt cel mai bine să fie decorat într-un fel aparte. Şi-am reuşit, cred, să-mi creez un loc de care sunt mândră. În el se îmbină armonios mobila moderna cu diverse scaune moderne. Dar…parcă lipseşte ceva. Lipseşte acel ceva care să-mi transforme casa într-un loc fascinant.

În viaţă, există lucruri care ne plac, altele care ne fascinează. Îmi place casa mea, dar mi-aş dori să o decorez astfel încât ea să devină un loc fascinant. Cine mi-ar putea transforma casa într-un loc fascinant? Contrastul dintre tradiţional şi modern. Amestecul de diferite stiluri. Întotdeauna m-au atras combinaţiile dintre stiluri diferite care, atunci când le combini, creează o simbioză perfectă între vechi şi nou, între trecut şi prezent. Este fascinant să vezi cum în casa ta trecutul şi prezentul convieţuiesc într-o armonie perfectă, iar  printre ea să-ţi surprinzi propria personalitate. Îmi place să dau personalitate fiecărui lucru care îmi aparţine. Fug în orice clipă de lucrurile banale. Mi se par plictisitoare.

Viaţa este scurtă, trebuie să ştii să ţi-o faci frumoasă şi să o trăieşti din plin. Casa joacă rolul principal în viaţa fiecăruia dintre noi. De aceea trebuie să fie locul care să te mulţumească pe deplin. Acum nu mă mulţumeşte, dar mă va mulţumi de îndată ce o voi decora într-un mod cu totul apare, îmbinând diverse corpuri de mobilier vintage cu corpuri de iluminat moderne.

Este fascinant să iei o carte în mână să te aşezi în fotoliul tău preferat de la fereastră, unul în stilul anilor 60 şi să începi să călătoreşti în lumea personajelor pe care le vezi cu ochii minţii şi cu sufletul.

fotoliu-stil-retro-rosu-sixties

Soarele încet apune, dar tu nu vrei să te ridici din fotoliu tău preferat şi nici să te desparţi de personajele din povestea captivantă. Aşa că, întinzi mâna spre notiera cu aspect antique, pentru a aprinde lampa de masa modernă.

noptiera-clarisse

veioza-moderna-waterfall

Ziua trece, noaptea vine…dar gândul nu-ţi dă pace. Îţi doreşti din ce în ce mai mult să îţi transformi casa într-un spaţiu cu totul aparte în care să trăieşti iubindu-ţi trecutul din amintirile tale, savurând prezentul şi visând la viitor. Aşa că, iei de decizia să intri pe Evambient.ro, locul în care piesele retro convieţuiesc cu cele moderne şi aşteaptă să-şi găsească locul în casele celor care vor să-şi decoreze căminul cu lucruri deosebite şi de cea mai bună calitate. Sunt o norocoasă, îmi pot transforma oricând casa într-un loc fascinant, decorând-o cu diverse piese de mobilier şi corpuri de iluminat oferite de Evambient.

Voi cum aţi vrea să vă decoraţi casa?

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.